Recesiunea curenta a fost oficial recunoscuta in decembrie 2008 iar data sa de start declarata decembrie 2007. Insa cauzele recesiunii sunt anterioare anului 2007. Intro postare anterioara pun in discutie existenta radacinilor actualei recesiuni in perioada 2000-2001.
Acum incerc dupa o enumerare a cauzelor crizei financiare din US, o comparative cu ce se intampla in economia noastra, similitudini si diferente.
- Cresterea speculativa a pretului caselor.
- Acordarea cu usurinta de credite
- Acordarea de credite sub-prime
- Imprumuturi frauduloase
- Dereglementarea legislative
- Cresterea sarcinii datoriilor
- Cresterea complexitatii instrumentelor financiare
- Existenta pseudo-bancilor si falimentul acestora
- Cresterea speculative a pretului materiilor prime
- Criza sistemica
- Absenta previziunilor economice realiste
Aceste cause sunt anterioare anului 2007, ele doar conduc la recesiune incepand cu 2007.
In privinta cresterii speculative a pretului locuintelor suntem in ton cu trendul mondial. Atat in crestere cat si in descrestere, motivatiile au fost adaptate specificului national, cauzele si conditiile initiale particulare, dar efectele sunt aceleasi.
Credite acordate usor, putem bifa si acest pas.
Credite acordate si celor care nu indeplineau conditiile, in mod sigur, falimentele celor creditati dovedesc aceasta.
Creditare frauduloasa, mai putin din partea bancilor, dar san u uitam camatarii, care in ultimii 20 de ani au functionat la negru in aria imprumuturilor.
Dereglementare legislative, exista, face parte din efortul de integrare, excese, poate, in domeniul energetic, al privatizarilor grabite si interesate.
Cresterea poverii creditelor, o reactie normala la scaderea valorii garantiilor, la cresterea somajului, la incetinirea economica.
Instrumente financiare complexe, nu este cazul, doar comisioane ascunse, darn u mai mult.
IFN uri exista, nu au o pondere mare in system.
Ultimele trei cauze ne afecteaza, dar nu le putem influenta.
Avem criza, avem o evolutie in ritmul economiei mondiale, nu avem resursele necesare pentru iesirea din criza, dar daca restul lumii isi va reveni, si noi vom fi in trend.
sâmbătă, 27 iunie 2009
duminică, 21 iunie 2009
Recesiunile americane post WW2
Economia nu se poate dezvolta numai crescator, ciclurile economice au si coborasuri, contractii economice, panici, recesiuni sau depresiuni economice.
Economia Americana a inregistrat in secolul XIX opt astfel de fenomene economice, in secolul XX patrusprezece, inceputul secolului curent contabilizand doua recesiuni.
Daca studiem evolutia acestora dupa cel de al doilea razboi mondial, observam ca sunt relativ de scurta durata, intre 6 si 16 luni, in medie 10 si apar la periodic, multe in stransa corelatie cu conflictele militare, WW2, razboiul corean, razboiul din Vietnam.
Recesiunile moderne apar incepand cu anii 70, criza petrolului, 1980, criza iraniana si implicit a petrolului, 1990 criza irakiana si implicit a petrolului, 2000 razboiul contra terorismului, Irak si criza petrolului, 2007 ultima criza pe care personal o consider a fi aceeiasi cu criza din anul 2000. Insa prin politica dolarului slab economia a fost dopata si s-a inregistrat o crestere a produsului national brut, somajul a fost tinut sub control, insa tensiunile se acumuleaza in toata aceasta perioada.
PNG –ul inregistreaza o crestere intre cele doua recesiuni de 37% in sume curente, insa in dolari comparabili de doar de 17%.
Cresterea in acest interval s-a bazat pe credit, pe cresterea pietei imobiliare, pe o cerere artificiala si pe un dolar slab. Intre timp deficitele comerciale au fost sustinute prin finantari externe si imprumuturi luate de stat pe termen lung.
Ce este diferit acum fata de celelalte recesiuni, slaba capacitate a consumului intern de a sustine recuperarea economica, folosirea politicii dolarului slab incepe sa isi arate limitele, pentru a realize cresterea pietei interne trebuie ca exporturile sa fie impulsionate si prin cresterea competivitatii manufacturiere, nu numai prin raportul de schimb cu alte valute.
Pentru cresterea productivitatii America trebuie sa faca ori un salt tehnologic, ceea ce pe termen scurt este imposibil, ori sa scada costurile de productie in ceea ce priveste salariile, lucru realizabil, dar cu implicatii sociale.
O scadere a costurilor salariale cu cel putin 20% si implicit a nivelului de trai cu acelasi procent, ar aduce economia pe drumul spre recuperare, iar competivitatea in scurt timp poate sustine revenirea sanatoasa a economiei.
Pentru modul de viata American acesta este costul globalizarii, globalizare sustinuta de politicile SUA.
Pana in present crizele economice precedente au fost crize ciclice, justificabile economic, acum este o criza datorata politicii economice, datorata dereglementarii, in energie, telecomunictii, finante, si datorita folosirii prea indelungate a instrumentelor financiare de sustinere a economiei.
Daca recesiunea este doar din decembrie 2007, in 2010 revenirea trebuie sa fie palpabila, dar daca este din anii 2000 si a fost mascata pana in 2007, vad recuperarea mult mai anevoiaoasa, poate la sfarsitul mandatului actualului presedinte, 2013-2014 sa vedem un inceput usor al cresterii economice si prin 2020 reducerea somajului la cifre normale economic 5-6%.
Timpul ne va spune.
Economia Americana a inregistrat in secolul XIX opt astfel de fenomene economice, in secolul XX patrusprezece, inceputul secolului curent contabilizand doua recesiuni.
Daca studiem evolutia acestora dupa cel de al doilea razboi mondial, observam ca sunt relativ de scurta durata, intre 6 si 16 luni, in medie 10 si apar la periodic, multe in stransa corelatie cu conflictele militare, WW2, razboiul corean, razboiul din Vietnam.
Recesiunile moderne apar incepand cu anii 70, criza petrolului, 1980, criza iraniana si implicit a petrolului, 1990 criza irakiana si implicit a petrolului, 2000 razboiul contra terorismului, Irak si criza petrolului, 2007 ultima criza pe care personal o consider a fi aceeiasi cu criza din anul 2000. Insa prin politica dolarului slab economia a fost dopata si s-a inregistrat o crestere a produsului national brut, somajul a fost tinut sub control, insa tensiunile se acumuleaza in toata aceasta perioada.
PNG –ul inregistreaza o crestere intre cele doua recesiuni de 37% in sume curente, insa in dolari comparabili de doar de 17%.
Cresterea in acest interval s-a bazat pe credit, pe cresterea pietei imobiliare, pe o cerere artificiala si pe un dolar slab. Intre timp deficitele comerciale au fost sustinute prin finantari externe si imprumuturi luate de stat pe termen lung.
Ce este diferit acum fata de celelalte recesiuni, slaba capacitate a consumului intern de a sustine recuperarea economica, folosirea politicii dolarului slab incepe sa isi arate limitele, pentru a realize cresterea pietei interne trebuie ca exporturile sa fie impulsionate si prin cresterea competivitatii manufacturiere, nu numai prin raportul de schimb cu alte valute.
Pentru cresterea productivitatii America trebuie sa faca ori un salt tehnologic, ceea ce pe termen scurt este imposibil, ori sa scada costurile de productie in ceea ce priveste salariile, lucru realizabil, dar cu implicatii sociale.
O scadere a costurilor salariale cu cel putin 20% si implicit a nivelului de trai cu acelasi procent, ar aduce economia pe drumul spre recuperare, iar competivitatea in scurt timp poate sustine revenirea sanatoasa a economiei.
Pentru modul de viata American acesta este costul globalizarii, globalizare sustinuta de politicile SUA.
Pana in present crizele economice precedente au fost crize ciclice, justificabile economic, acum este o criza datorata politicii economice, datorata dereglementarii, in energie, telecomunictii, finante, si datorita folosirii prea indelungate a instrumentelor financiare de sustinere a economiei.
Daca recesiunea este doar din decembrie 2007, in 2010 revenirea trebuie sa fie palpabila, dar daca este din anii 2000 si a fost mascata pana in 2007, vad recuperarea mult mai anevoiaoasa, poate la sfarsitul mandatului actualului presedinte, 2013-2014 sa vedem un inceput usor al cresterii economice si prin 2020 reducerea somajului la cifre normale economic 5-6%.
Timpul ne va spune.
vineri, 12 iunie 2009
Lehman Brothers primul mare faliment al ultimei recesiuni.
Lehman Brothers Holdings Inc. fondată în 1850de fraţii Lehman, este corporaţie de servicii financiare globale. Lehman Brothers este activă în domeniile investiţiilor bancare, capitalizării de piaţă, al vânzărilor de certificate de valoare fixă, studiul pieţelor financiare şi tranzacţiilor, managementului investiţiilor, respectiv în domeniile de private equity şi private banking.
Lehman Brothers este dealer primar pe piaţa bonurilor de trezorerie. În ziua de 15 septembrie 2008, corporaţia a înaintat documentaţia de protejare în caz de de faliment conform Capitolului 11 al United States Code listând datorii de circa $ 613 miliarde dolari. Până la terminarea procedurilor de faliment, compania încă există, la o valoarea a capitalizării de piaţă care reprezintă o fracţiune dintr-un procent al fostei sale valori.
Lehman Brothers a fost prima victima a crizei creditelor subprime, restul companiilor financiare afectate de criza au fost masiv finantate pentru a trece cu bine peste criza. Inca nu este clar daca masura va avea efectele scontate. Pana acum cele mai mari banci de investitii din SUA anunta ca vor sa iasa din TARP si sa isi rascumpere participatiile statului, dar sfarsitul crizei inca nu este aproape.
Enron si Worldcom au marcat recesiunea din anul 2001, care a durat 8 luni, intre lunile martie si noiembrie, falimentul Lehman Brothers a marcat recesiunea inceputa in decembrie 2007 si care continua si acum la 19 luni de la startul sau si care pare a se incheia la sfarsitul lui 2010.
Conform standardelor de recunoastere a unei recesiuni, existenta a doua trimestre consecutive de scadere a economiei, avem doua recesiuni distincte.
Ce le uneste, si in cazul scandalurilor contabile din 2001, si in cazul crizei subprime, goana fara restrictii pentru a realiza profit pentru companii si bonusuri imense pentru directori, pe fondul unei dereglementari a pietii, atat in domeniul energiei, telecomunicatiilor cat si in cel financiar. Iesirea din TARP este legata si de faptul ca nu se mai pot plati bonusuri uriase conducerilor executive atat timp cat se beneficiaza de fonduri ale statului.
Daca privim mai atent si mergem mai departe de firme si companii, putem observa ceva mult mai grav si amenintator, regresul economiei U.S., caderea continua a dolarului american inceputa in 2002 si care continua si acum. Dar despre toate acestea intro postare viitoare.
Datele despre falimentele Enron, Worldcom si Lehman Brothers au fost preluate de pe Wikipedia, unde pot fi gasite prezentari mult mai complete ale acestor fenomene.
Lehman Brothers este dealer primar pe piaţa bonurilor de trezorerie. În ziua de 15 septembrie 2008, corporaţia a înaintat documentaţia de protejare în caz de de faliment conform Capitolului 11 al United States Code listând datorii de circa $ 613 miliarde dolari. Până la terminarea procedurilor de faliment, compania încă există, la o valoarea a capitalizării de piaţă care reprezintă o fracţiune dintr-un procent al fostei sale valori.
Lehman Brothers a fost prima victima a crizei creditelor subprime, restul companiilor financiare afectate de criza au fost masiv finantate pentru a trece cu bine peste criza. Inca nu este clar daca masura va avea efectele scontate. Pana acum cele mai mari banci de investitii din SUA anunta ca vor sa iasa din TARP si sa isi rascumpere participatiile statului, dar sfarsitul crizei inca nu este aproape.
Enron si Worldcom au marcat recesiunea din anul 2001, care a durat 8 luni, intre lunile martie si noiembrie, falimentul Lehman Brothers a marcat recesiunea inceputa in decembrie 2007 si care continua si acum la 19 luni de la startul sau si care pare a se incheia la sfarsitul lui 2010.
Conform standardelor de recunoastere a unei recesiuni, existenta a doua trimestre consecutive de scadere a economiei, avem doua recesiuni distincte.
Ce le uneste, si in cazul scandalurilor contabile din 2001, si in cazul crizei subprime, goana fara restrictii pentru a realiza profit pentru companii si bonusuri imense pentru directori, pe fondul unei dereglementari a pietii, atat in domeniul energiei, telecomunicatiilor cat si in cel financiar. Iesirea din TARP este legata si de faptul ca nu se mai pot plati bonusuri uriase conducerilor executive atat timp cat se beneficiaza de fonduri ale statului.
Daca privim mai atent si mergem mai departe de firme si companii, putem observa ceva mult mai grav si amenintator, regresul economiei U.S., caderea continua a dolarului american inceputa in 2002 si care continua si acum. Dar despre toate acestea intro postare viitoare.
Datele despre falimentele Enron, Worldcom si Lehman Brothers au fost preluate de pe Wikipedia, unde pot fi gasite prezentari mult mai complete ale acestor fenomene.
joi, 11 iunie 2009
Falimentele Enron, Worldcom si Lehman Brothers.
Scandalul Enron a fost un scandal corporativ care a implicat compania americana de energie Enron Corporation cu sediul in Houston, Texas şi firma de contabilitate, audit şi consultanţă Arthur Andersen, scandal care a izbucnit în octombrie 2001.
Actiunile Enron care au atins un nivel record de 90 dolari pe acţiune la mijlocul anului 2000, au cazut la 0,10 dolari, în octombrie 2001. Scăderea de preţ este estimat a fi determinat detinatorilor de actiuni pierderi de 11 miliarde dolari. La 2 decembrie 2001, Enron a depus cererea de faliment conform capitolului 11 din Codul Falimentului aplicabil in Statele Unite ale Americii, şi cu active de 63,4 miliarde dolari, a fost cel mai mare faliment corporatist din istoria SUA la acea data.
În afară de a fi cea mai mare reorganizare prin faliment din istoria Americii, Enron, fără îndoială, este cel mai mare eşec al activitatii de audit. Scandalul provocat de faliment a condus si la dizolvarea, Arthur Andersen, care la acea dată se numara printre cele mai mari cinci firme de contabilitate din lume.
O consecinţă a acestor evenimente a fost adoptarea legii Sarbanes-Oxley Act, din 2002, ca urmare a primei recunoasteri a comportamentului fraudulos facute de Enron. Actul ridică semnificativ sancţiunile penale pentru fraudă cu titluri de valoare, pentru distrugerea, modificarea sau fabricarea de documente, în cadrul investigaţiilor federale sau orice încercare de a înşela acţionarii.
Pentru un timp, Worldcom a fost în Statele Unite "a doua mare companie de telefonie la lungă distanţă (dupa AT & T). Worldcom a crescut în mare măsură prin achizitionarea agresiva a altor companii de telecomunicaţii. De asemenea, a achizitionat Tier 1 ISP UUNET, o mare parte din coloana vertebrală a Internetului.
Strategia agresiva de achizitii a dus la cresterea Worldcom si a capitalizarii sale bursiere. Scaderea telecomunicatiilor din 1999 a dat peste cap planurile de dezvoltare prin fuziunea cu Sprint.
Începand în 1999, şi continuand pana in mai 2002, compania (sub îndrumarea lui Ebbers, Scott Sullivan (CFO), David Myers (Controller) şi Buford "Buddy" Yates (Director General Contabilitate)) a utilizat fraudulos metodele contabile pentru a masca declinul câştigurilor si a picta o falsă imagine a creşterii economice şi a rentabilităţii financiare, cu scopul de a creste preţul acţiunilor Worldcom.
În anul 2002, o mica echipa de audit intern de la Worldcom lucrand împreună, de multe ori pe timp de noapte şi în secret, a investigat şi a descoperit o fraudă de 3,8 miliarde dolari. La scurt timp după aceea, comisia de audit a companiei şi consiliul de administraţie au fost notificate cu privire la fraudă şi au acţionat rapid: Sullivan a fost concediat, Myers a demisionat, Arthur Andersen a retras avizul de audit pentru anul 2001, şi Securities and Exchange Commission (SEC) a lansat o anchetă în aceste chestiuni, la 26 iunie 2002. Până la sfârşitul anului 2003, sa estimat că activele totale ale companiei au fost umflate artificial cu circa 11 miliarde dolari.
Pe 21 iulie, 2002, Worldcom a depus dosarul pentru protecţie prin faliment conform Capitolului 11, cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite la acea ora deposit numai de prăbuşirea Lehman Brothers, în septembrie 2008.
Despre Lehman in postarea urmatoare si mai ales care sunt conexiunile intre aceste cele mai mari falimente din economia SUA.
Actiunile Enron care au atins un nivel record de 90 dolari pe acţiune la mijlocul anului 2000, au cazut la 0,10 dolari, în octombrie 2001. Scăderea de preţ este estimat a fi determinat detinatorilor de actiuni pierderi de 11 miliarde dolari. La 2 decembrie 2001, Enron a depus cererea de faliment conform capitolului 11 din Codul Falimentului aplicabil in Statele Unite ale Americii, şi cu active de 63,4 miliarde dolari, a fost cel mai mare faliment corporatist din istoria SUA la acea data.
În afară de a fi cea mai mare reorganizare prin faliment din istoria Americii, Enron, fără îndoială, este cel mai mare eşec al activitatii de audit. Scandalul provocat de faliment a condus si la dizolvarea, Arthur Andersen, care la acea dată se numara printre cele mai mari cinci firme de contabilitate din lume.
O consecinţă a acestor evenimente a fost adoptarea legii Sarbanes-Oxley Act, din 2002, ca urmare a primei recunoasteri a comportamentului fraudulos facute de Enron. Actul ridică semnificativ sancţiunile penale pentru fraudă cu titluri de valoare, pentru distrugerea, modificarea sau fabricarea de documente, în cadrul investigaţiilor federale sau orice încercare de a înşela acţionarii.
Pentru un timp, Worldcom a fost în Statele Unite "a doua mare companie de telefonie la lungă distanţă (dupa AT & T). Worldcom a crescut în mare măsură prin achizitionarea agresiva a altor companii de telecomunicaţii. De asemenea, a achizitionat Tier 1 ISP UUNET, o mare parte din coloana vertebrală a Internetului.
Strategia agresiva de achizitii a dus la cresterea Worldcom si a capitalizarii sale bursiere. Scaderea telecomunicatiilor din 1999 a dat peste cap planurile de dezvoltare prin fuziunea cu Sprint.
Începand în 1999, şi continuand pana in mai 2002, compania (sub îndrumarea lui Ebbers, Scott Sullivan (CFO), David Myers (Controller) şi Buford "Buddy" Yates (Director General Contabilitate)) a utilizat fraudulos metodele contabile pentru a masca declinul câştigurilor si a picta o falsă imagine a creşterii economice şi a rentabilităţii financiare, cu scopul de a creste preţul acţiunilor Worldcom.
În anul 2002, o mica echipa de audit intern de la Worldcom lucrand împreună, de multe ori pe timp de noapte şi în secret, a investigat şi a descoperit o fraudă de 3,8 miliarde dolari. La scurt timp după aceea, comisia de audit a companiei şi consiliul de administraţie au fost notificate cu privire la fraudă şi au acţionat rapid: Sullivan a fost concediat, Myers a demisionat, Arthur Andersen a retras avizul de audit pentru anul 2001, şi Securities and Exchange Commission (SEC) a lansat o anchetă în aceste chestiuni, la 26 iunie 2002. Până la sfârşitul anului 2003, sa estimat că activele totale ale companiei au fost umflate artificial cu circa 11 miliarde dolari.
Pe 21 iulie, 2002, Worldcom a depus dosarul pentru protecţie prin faliment conform Capitolului 11, cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite la acea ora deposit numai de prăbuşirea Lehman Brothers, în septembrie 2008.
Despre Lehman in postarea urmatoare si mai ales care sunt conexiunile intre aceste cele mai mari falimente din economia SUA.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
