Lenea al patrulea pacat.

Lenea. Mai mult decat alte pacate, definitia lenei s-a schimbat considerabil de la includerea pentru prima data pe lista celor mai mortale sapte pacate. De fapt prima data a fost numit pacatul tristetii. In anii de inceput ai crestinismului a fost caracterizat de ceea ce scriitorii moderni descriu acum drept melancolie: apatie, depresie si lipsa a bucuriei, ultima fiind vazuta ca un refuz de a te bucura de bunatatea lui Dumnezeu si a lumii create de El. La inceput au prevalat doua aspecte, Acedia si Tristetea. Prima descria o apatie spirituala care afecteaza credinciosii, care sunt descurajati in infaptuirea lucrarilor religioase. Tristetea descrie sentimentul de insatisfactie sau nemultumire, care cauzeaza nefericirea persoanei cu situatia curenta. Cand Thomas Aquinas a selectat Acedia pe lista pacatelor, a descris-o ca pe o “jena a mintii” care produce alte pacate mai usoare ca instabilitatea si nelinistea. Dante a redefinit pacatul lenei ca fiind “ esecul de a iubi pe Dumnezeu cu toata inima, mintea si sufletul”. La descris ca pe un pacat mijlociu, descris ca absenta sau insuficienta dragostei. In Purgatoriul sau penitentii erau pusi sa alerge continuu la viteza maxima.
Viziunea moderna despre viciu, in contrast cu virtutea “zel”, este aceea ca reprezinta esecul persoanei de a isi utiliza talentul sau darul. De exemplu un student care nu isi foloseste potentialul pentru a realiza intregul potential.
Interpretarea curenta este mult mai stringenta si cuprinzatoare decat in evul mediu, si face portretul Lenii ca fiind un pacat al trandaviei si indeferentei, o lipsa a dorintei de a actiona, de a avea grija, mai putin decat un esec de a il iubi pe Dumnezeu si munca sa. Din acest motiv acest pacat este vazut a fii mai putin serios decat altele, mai mult un pacat al omisiunii decat al actiunii.
Un animal din America de Sud a fost numit cu acest nume de un explorator Romano Catolic.