Mitul strainului accente contemporane.

Daca pana acum strainul este cel diferit datorita nationalitatii, rasei sau etniei, in epoca contemporana strainul este si cel deosebit datorita unei boli, cel care reprezinta o potentiala amenintare.
Conform opiniilor postate pe siteul UNOPA, Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, exista o teama indreptata impotriva persoanelor seropozitive si a infectarii voluntare pe care acestea o urmaresc, infectari nedovedite.
Ce poate rezulta din aceste discriminari, redau de pe acelasi site “Auzisem pe un forum o “idee geniala” care cerea izolarea fortata in azile spital a sero+. Interesant e ca asa ceva s-a si facut la inceputul anilor 90 intr-o fosta republica sovietica. Rezultatul a fost de-a drepul dezastros...numarul infectiilor HIV s-a triplat in decurs de cateva luni. Asta pentru ca, nimeni nu si-a mai facut testul, si, cum se spunea intr-un post anterior, potentiale pericole nu sunt cei care stiu, ci cei care nu stiu ca sunt afectati, si in acest caz nimic nu ii opreste sa adopte comportamente de risc.”

Alt aspect contemporan este atitudinea de respingere a emigratiei din Romania in tarile vestice, in principal a emigratiei dictate de motive economice, emigratie insotita de un val de infractionalitate. Strainii vizati sunt aceiasi de acum cateva secole, romii.
Conform Evenimentului Zilei Elevii din ciclul primar al unei şcoli din Neapole, au şocat Italia, după ce au realizat desene infăţişând tabere incendiate ale romilor, dar şi eseuri xenofobe, în cadrul unei teme pentru acasă privind părerea lor despre persecutarea acestei etnii.
Motivatiile sunt aceleasi din totdeauna: acuzele ca tiganii fura copii pentru transplanturi, existenta unor tabere ilegale si unde infractionalitatea se dezvolta.

Vampirii si mitul lui Dracula apar si ele situate intr-un tinut necunoscut la marginea imperiilor, intamplator o zona de unde a aparut si mitul getic.
Efectele se vad peste ani, “La căderea Cortinei de Fier, Europa se aştepta să găsească în România însuşi infernul. Într-o anumită măsură a şi fost. Aşa se explică, cel puţin în parte, reprezentarea negativă pe care o au azi românii în imaginarul colectiv occidental.”, conform editiei online a revistei ramuri.

O alta reflectare contemporana a mitului se regaseste in piata imobiliara, unde a generat asteptarea strainilor cu bani care investesc in imobilele romanesti, si o crestere a preturilor in ultimii ani. Conform www.monitor-imobiliar.com "Mitul strainului continua sa dicteze la noi desi o anumita nerabdare a vanzatorilor care asteapta “marele castig ” se inregistreaza inca de pe acum. In ciuda acestor iluzii , “structura clientelei” nu se va schimba deocamdata in chip esential desi nu se poate exclude un anumit aflux de straini , de fapt personagii de toata mana , de la aventurieri si speculatori “pe picioar mare ” si pana la naivi si idealisti , dintre care , in chip putin explicabil , unii nu vor gresi .Investitiile straine se intensifica acum nu strict din cauza ” integrarii ” ( desi o explicatie de context exista ) ci datorita unei uimitoare campanii de natura propagandistica inceputa in Occident de oarecare timp dar intensificata treptat si inteligent ; ea are ,fara nici o indoiala,o componenta “mediatica ” si obiective precise care presupun atragerea de fonduri in tari de periferie cum sunt Bulgaria si Romania ."

Nu facem aici aprecierea efectelor pe piata imobiliara, punctam doar existenta si a acestei forme a mitului in cadrul internetului romanesc.

Mitul strainului reflectat in Internetul romanesc. Evreii.

Andrei Oisteanu cercetator in etnologie, antropologie culturala si istoria religiilor, puncteaza in studiile sale ca pentru societatea romaneasca din secolele XIX si XX strainul prin excelenta este evreul. Conform autorului comparativ cu alti straini etalon, maghiarul, turcul, neamtul iese in evidenta modul in care tiganul si evreul sunt vazuti, compact ca un bloc, nu un tigan fura, ci tiganii fura, nu un evreu face afaceri, ci evreii fac afaceri. Evreilor automat li se asociaza un sir de “virtuti”, de rele, de vini, incepand cu pacatul originar, acela de al fi vandut si ucis pe Isus.
Conform lui Oisteanu: “Imaginea strainului in cultura traditionala este foarte puternica, pentru ca vine dintr-o memorie colectiva si cu prestigiul unor prejudecati transmise din generatie in generatie. Buna parte dintre prejudecati si clisee sint asimilate in prima copilarie, o data cu asimilarea limbii materne si cu traditiile neamului. Mitologia strainului este atit de puternica si de persistenta pentru ca se cantoneaza intr-o zona abisala a mintii, in care ratiunea nu prea poate sa intervina. De aceea, societatile moderne se simt cvasi-neputincioase in fata acestui tip de mentalitate traditionala. Trebuie multe decenii si secole de modernitate, de educatie prin scoala, mass-media etc., de comportament rational si de atitudine democratica pentru a se reusi dizlocarea constructiei de beton armat a cliseelor xenofobe. Este vorba de o gindire latenta si pasiva, care poate fi oricind trezita, activata si manipulata. Aici este problema-cheie. Exista profesionisti care stiu sa o faca de minune, care cunosc orizontul de asteptare si pamintul fertil al gindirii stereotipe si stiu cind, cit si ce sa spuna pentru a trezi energii nebanuite si pentru a le manipula in scopuri politice, economice sau religioase. Asa se explica succesul citeodata surprinzator al anumitor miscari politice, in anumite momente ale istoriei. Nazismul a mizat masiv pe aceasta arma, la fel si miscarile neonaziste sau nationaliste de azi, care stiu sa manipuleze diversele stereotipuri xenofobe. In aceste cazuri, se practica un fel de feedback cultural. Maestrii manipularii reiau clisee specifice mentalitatii traditionale, le reformuleaza, le reactiveaza, le ideologizeaza si, multiplicate prin presa, le retransmit cu o forta inmiita in chiar spatiul cultural care le-a generat. Efectul poate fi devastator.”
Efectele sunt devastatoare, de la holocaust, la crimele din Iugoslavia vecina, la uciderile in masa din Darfur Sudan, in urma cu cativa ani in Somalia si lista nu se va opri aici, si nici prea curand. Tot timpul motivatiile crimelor sunt existenta celorlalti, vazuti ca straini si ca periculosi pentru etnia, temporar, majoritara.
In cazul evreilor pe langa acuzele de natura religioasa de al fi predat romanilor pe Isus si de al fi destinat mortii, mai intalnim in lista viciilor leit-motivele economice, camatari nemilosi, negustori vicleni si mercantili, si motivatia complotului universal, evreii conduc lumea, indiferent cine este presedintele ales, mai ales in Statele Unite.
Sursa: http://www.observatorcultural.ro/Imaginea-celuilalt.-Legende-si-stereotipuri.-Interviu-cu-Andrei-OISTEANU*articleID_4746-articles_details.html
Din comentariul facut in Romania Libera lucrarii lui Andrei Oisteanu (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=5970), redau mai jos:
“Toleranţa la români, unul dintre clişeele cele mai îndrăgite de intelectualii extremişti, se pare că a fost mai mult teoretizată decît pusă în practică în epoca modernă, atît de politicieni cît şi de jurnalişti sau de reprezentanţii B.O.R. Din anul 1831, regulamentele organice au legiferat antisemitismul în Principatele Române, impunînd principiul apartenenţei la creştinism ca o condiţie sine qua non a acordării drepturilor civile şi politice. Prima Constituţie a României, cea din 1866, continua pe aceeaşi linie, împiedicînd peste o jumătate de secol emanciparea politică a evreilor prin articolul 7, în care se afirma negru pe alb că "numai străinii de rit creştin pot dobîndi calitatea de român." Abia prin Constituţia din 1923 li s-a recunoscut evreilor şi celorlalţi minoritari necreştini drepturile civile şi politice, dar prin rapida ascensiune a legionarilor, această victorie a democraţiei române interbelice avea să sfîrşească într-o baie de sînge, prin acele pogromuri, deportări şi exterminări în masă din perioada regimului Antonescu. Din păcate -consideră autorul-, în afară de politicienii extremişti A.C. Cuza, Nicolae C. Paulescu, Octavian Goga, Corneliu Zelea Codreanu, Mihai şi Ion Antonescu, ş.a., la această demonizare a evreului, act care a culminat cu "soluţia finală", au contribuit şi mulţi intelectuali români de marcă, scriitori, savanţi sau publicişti precum B. P. Hasdeu, Ion Ghica, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Conta, Nae Ionescu, Simion Mehedinţi, ş.a. Adevăruri care trebuie să fie cunoscute de generaţiile tinere, dar nu cred că asta ar însemna că cei de mai sus trebuie să fie expulzaţi din cultura română sau să ne fie teamă să-i nominalizăm pe listele oficiale ale marilor valori naţionale, aşa cum a sugerat Tony Jundt, în articolul "'România, la fundul grămezii", publicat în 2001 în "The New York Review of Books". De altfel, în analiza sa destul de exactă şi de bine informată asupra situaţiei României, politologul american, după ce mai întîi îi pune la index pe Mircea Eliade şi Emil Cioran, spre sfîrşitul materialului îi citează copios cu fraze care-i aşează într-o lumină mai favorabilă.”
Printre incitarile impotriva evreilor facute in tarile romanesti amintim, din acelasi articol: “În 1710, la Tîrgu Neamţ, "un călugăr a înscenat un aşa-zis omor ritual al evreilor", iar în 1803, la Iaşi, mitropolitul Moldovei, Iacob Stamate, patrona apariţia unui text antisemit, "Înfruntarea jidovilor asupra legii şi a obiceiurilor lor". În 1903, la Chişinău, P.A. Cruşevan, episcop ortodox, "a turnat gaz peste focul pogromului" soldat cu 50 de morţi, sute de răniţi, 800 de case şi 600 de prăvălii distruse şi prădate. Printre primii care au vorbit la noi despre necesitatea exterminării evreilor a fost un preot ortodox, Irineu Mihălcescu, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, în cartea sa "Teologia luptătoare" (1913). Andrei Oişteanu semnalează un fapt care spune multe despre continuitatea în intoleranţă a unor prelaţi ortodocşi: volumul amintit a fost reeditat în anii '90 de către Episcopia Huşilor, cu binecuvîntarea P.S. Eftimie.” Deasemenea “frumoasele fresce ale Judecăţii de Apoi de la Probota, Humor, Moldoviţa, Voroneţ, ş.a., în care soborul evreiesc, în frunte cu Moise, figurează printre locatarii stabili ai Infernului. Autorul studiului remarcă totuşi că iconografia creştin-ortodoxă a fost mai puţin incitatoare în comparaţie cu cea catolică din Europa de Vest.”
Din pacate lucrurile nu au ramas la stadiul de disputa religioasa, de discutie academica, si au degenerat in deportari, lagare de concentrare, holocaust.
Toate plecand si de la teama de “strain”, teama exacerbata atat in Romania. cat mai ales in Germania, o tara cu mult mai civilizata si mai integrata in cultura mondiala decat noi.

Mitul strainului reflectat in Internetul romanesc. Tiganii.

In timp mitul evolueaza, suntem cunoscuti si integrati in sistemul european, acum mitul strainului care se impune este al strainului vrajmas, care ne ameninta, care trebuie inlaturat. Gasim pe http://www.ciorna.com/download-1946-nicolae-iorga---testamentul-politic.html un indemn al istoricului Nicolae Iorga “A venit timpul să facem aici la noi politica noastră naţională, să întrebuinţăm în viaţa noastră naţională numai elementele naţionale, să îndepărtăm pe străinul nefolositor, iar cu atât mai mult pe străinul pierzător, pe străinul ucigător şi pervertitor al neamului nostru.”
Razbate o puternica politica nationalista, o idelizare negativa a strainului, declarat nefolositor, pierzator, ucigator si pervertitor al neamului. Efectele unei astfel de retorici le vom discuta mai jos.
Intre virtutile poporului roman, gasite in exegeza lui Gheorghe Racoveanu, care beneficiaza de un cuvant innainte scris de Mircea Eliade, prima este iubirea de oaspeti. “Dintre virtuţile omeniei româneşti, cel mai des numită este IUBIREA DE OASPEŢI. Este adevărat că „a omeni” pe cineva însemnează a-l primi cu inimă deschisă, a-l ospăta şi a-i da cinstea cuvenită omului. Cu aceasta însă nu s-a spus prea mult despre omenie. Iubirea de oaspeţi nu este o virtute exclusiv românească: toate popoarele pământului se dovedesc, mai mult sau mai puţin, ospitaliere. Ceea ce caracterizează ospitalitatea românească este iubirea de străini. În casa românului, străinul, nu ai casei, primeşte ce e mai bun. Iubirea de străini - spune poporul - dar dumnezeesc. Străinul călător, care vine la tine flămând şi ostenit, trebuie primit cu dragoste de părinte: Când vine la tine străinul, întâmpină-l ca un părinte. Sau: Pe străin nu-l îndepărta de la casa ta ’nainte de a-l îndestula. Pentru român este străin nu numai omul de alt neam, ci şi omul necunoscut lui. Străin poate fi italianul, germanul, bulgarul, ca şi „frătutele” din Banat (pluralul: frătuţi) ori „ungureanul” (român din Transilvania).”
Sursa: http://www.spiritromanesc.go.ro/GhRacoveanu.html
Cele doua pozitii sunt contradictorii, dar demonstreaza evolutia semnificatiei unui mit in timp.
Respingerea strainilor este bine ilustrata de mitul tiganului, redat in Revista Arca din Arad, de catre Vasile Sarandan: “Printre popoarele Europei a aparut intr-o zi, brusc, unul despre care nu se poate sti de unde a venit. S-a abatut asupra continentului nostru fara dorinta de a-l cuceri, dar si fara sa-i ceara permisiunea de a locui in el. Nu voia sa stapaneasca si refuza sa se supuna. Nu voia sa daruiasca nimic, dar nici nu primea nimic. N-a marturisit de pe ce coclauri africane sau asiatice descindea, nici ce nevoi il sileau sa caute alte lumi sub cer... Tiganul nu intelege cum poti prefera un acoperis - oricat de frumos construit - boltilor inalte ale cerului. Autoritate, lege, regula, precept, principii, datorie, obligatii ii sunt notiuni si lucruri inacceptabile" (Franz Liszt)
De origine din India, aceasta semintie care a cucerit intraga Europa, a fost cel mai ades respinsa de popoarele europene, declarata vinovata de relele existente si gasita tap ispasitor. Nici stilul lor de viata, micile furturi facute, comportamentul antisocial, scandalurile, violurile, crimele nu le-au fost buni avocati.
“De la mitul tiganului care a batut in piroane mainile si picioarele Mantuitorului Isus Cristos, trecand prin rromii hoti de copii si mancatori de carne de om si ajungand la tiganul "frate cu dracu", mereu bietii oameni au fost acuzati ca ei ar fi la originea holerei, ciumei, secetei (tiganii caramidari se pricepeau "sa lege ploile") ori pelagrei. Ori de cate ori o pacoste se abatea asupra tarii, cele mai la indemana victime erau strainii, apatrizii, adica tiganii si evreii. Reichstag-ul din Freiburg im Bresgau ii acuza in 1498 spionaj in solda turcilor, inchzitia catolica ii declara principalii actanti ai Sabaturilor vrajitoresti. Ca atare, nu de putine ori rromii sunt arsi pe rug ca vraci, dupa ce in prealabil au fost torturati nemilos spre a marturisi colaborarea cu Lucifer. Alti imparati si regi europeni "ceva mai toleranti" au poruncit uciderea doar a barbatilor rromi iar femeilor si copiilor sa li se taie urechile. Peste ani, persecutia va atinge punctul culminant in al doilea razboi mondial, cand au fost exterminati peste doua milioane de rromi, o parte provenind din Romania, condusa pe atunci de maresalul Ion Antonescu.”
Ideile ucid, a se vedea stalinismul, nazismul si alte ismuri.

Mitul strainului reflectat in Internetul romanesc. Getii.

Mitul este o reflectare deformata a realitatilor, dar are baza in intamplari adevarate, devenite legende, greu de documentat, pentru care nu se mai pot gasi marturii credibile.
Cel mai vechi mit descoperit despre “mitul strainului”, pe internetul romanesc, este “mitul getic”, utopia getica, intamplator un mit despre stramosii nostri, vazuti de ceilalti ca fiind strainii.
Redau mai jos de pe siteul http://dacia.8m.net/Articole_diverse/ Utopia_getica/utopia_getica.html, din pacate nu am gasit referintele siteului, sursele din care se inspira.
Obsesia razboinicului get si a fluviului temut, pe care el il trecea calare pe apa inghetata, era in mintea tuturor si aparea in scrierile poetilor si in carti care vorbeau de acea lume barbara, vrajmasa romanului. Lucan, un alt hispanic vorbise si el de "barbara Cone, unde Istrul, printr-o mie de guri, isi pierde in mare, sarmaticele unde si inunda insula Peuce", despre neamurile salbatice ce populau tarmul pontic, si amintise faima arcului getic, teribilul arc getic, de toti cunoscut. Intr-un loc, in Pharsala sa, numele dacului, iberului si getului se intilnesc in acelasi vers"Hinc Dacus premet inde Getes ocurrat Hiberis". Versul acesta a fost interpretat de Isidor din Sevilia ca un vatiniciu: Spania avea sa fie invadata de geti. Vatiniciu implinit dupa cum vom vedea. N-a fost vre-o indoiala. Lumea intreaga a fost invadata de geti. Nu numai Spania. Lumea intreaga avea sa fie inca o data intemeiata de ei.
Nu s-a scris inca adevarata istorie a getilor, istoria mitului getic, mult mai mare si mai semnificativa decit cea faptelor concrete, pe care le numim istorice. Faptul concret se consuma, nu serveste decit pentru o povestire. Mitul e permanent si chiar daca i-a forme nebanuite si obisnuieste sa se ascunda adevarul e prezent si se proiecteaza asupra viitorului. Ideea getica e unul din miturile cele mai obsedante si mai puternice din imaginatia anticilor.
Pentru cuceritorii romani, getii sunt strainii, straini care din vremuri imemoriale produc teama, groaza, aduc distrugere si moarte. Dacia nu era explorata, cunoscuta, cetatile pontice ale grecilor se opresc la malul marii, sunt mai mult o cucerire a marii, decat a uscatului. Dunarea opreste avansarea din sud, in nord sunt popoarele barbare, celelalte popoare barbare, si getii sunt tot un popor barbar. Chiar daca cohortele trec Istrul, se pierd in intinsele paduri, nepatrunse de lumina, care acopera zone intinse din Dacia. Padurea nepatrunsa este sursa mitului getic, dusmanul este dupa fiecare copac, fortele intunericului ii amplifica ferocitatea. Caius Scribonius Curio se opreste in fata padurilor getice si se retrage cu legiunile sale inspaimantat de acestea, in anul 74 i.e.n.
Curio Dacia tenus venit, sed tenebras saltuum expavit-(Curio s-a intors din Dacia, inspaimintat de intunecimile [padurilor] sale)spune Florus.
Generalul Cornelius Fuscus piere impreuna cu legiunea sa in padurile getice, fara urma, fara victorie.
Balaurul cu cap de lup al daco-getilor infricoseaza, este respectat si adoptat ca insemn de razboi de unitati ale armatei romane.
Wulfila, trac din Capadocia, apostolul gotilor, primeste in Dacia unde evangheliza, numele got de lup, Wulfila.
Alt schimb cultural, zeul Zamolxes sau Zamolxis, este asimilat lui Jupiter.
Pentru straini tinutul getic este un mit, o utopie, un rezervor de eroi, pentru Homer tinutul tracilor si al amazoanelor, pentru Herodot tinutul getilor “cei mai viteji dintre traci”, rezervor de mituri: Orfeu, Dionysos, Zamolxes.
Getii erau pentru antici sursa mitului “bunului salbatic”, pentru Horatiu “Rigidi Getae”, pentru Martial “dacus puer”, pentru Herodot si Platon erau nemuritori.
Mitul strainului este descifrat si invins de romani doar atunci cand Traian duce razboaiele dacice, construieste poduri, fortificatii, drumuri si isi conduce cohortele romane spre victorie.
Cateva secole mai tarziu, strainul get cucereste imperiul, patru decenii intre 286, odata cu venirea pe tronul roman a lui Maximian Hercules imparat asociat al lui Diocletitian, continuand cu Maximian Galeriu, Maximian Daia si Liciniu, la care se adauga Maxentiu, imparat urzupator, fiu al lui Maximian Hercules si doi cezari Severus si Licinianus, toti de origine daca, prima dinastie a imperiului roman.
O evolutie ignorata de istorici, de la strainul infricosator, care trebuie cucerit, la strainul care te cucereste, care conduce Imperiul cuceritor.
O alta evolutie a ideilor plecata de la strainii geti, ideea de acceptare cu bucurie a mortii, gotii intemeiaza Spania. Gotii sunt vazuti ca urmasi ai getilor si dacilor, iar la baza doctrinei noii nobilimi spaniole sta ideea ca “getii dispretuiesc moartea, cauta cu bucurie ranile”. Doctrina ii impinge peste secole la sacrificiu, la Reconquista. Curorioasa evolutie a ideilor, dupa ce un hispanic Traian cucereste Dacia, o idee geto-daca ajuta la renasterea hispanica. Redau finalul articolului despre utopia getica, pentru a putea aprecia singuri forta mitului.
Un singur nume nu se intilneste in Cronica regelui Alfonso unde e vorba de Dacia si de istoria ei: cel al lui Traian. Decebal, da se gaseste sub cealalta denumire a lui, Diurpaneus. Se povesteste razboiul lui si despre victoriile asupra lui Domitian, si nu e uitata nici nenorocirea lui Fuscus. Traian isi are capitolul sau in istoria Romei. Iar acolo intilnim aceste putine cuvinte care par sa reflecte un text cunoscut din Dio Cassius; "pe cei din Dacia si din Scitia, i-a cucerit prin batalie si a gonit din Dacia pe regele Decibalo si a facut tara provincie a Romei". Atit. Nu mai mult. Era intiia data cind se facea o asemenea mentiune intr-o cronica spaniola, intiia data si elogiul lui Traian. Nici un cronicar anterior, de la Orosius incepind nu daduse cea mai mica informatie despre faptul ca imparatul cucerise Dacia. Neverosimila scapare din vedere, care nu e lipsa de interes, ci umbra a istoriei. Mitul il ajungea pe imparat pina in propria lui patrie. Traian era imperiul. Dusese acvilele Romei la Dunare si triumfase in acea tara. Dar miturile sint indestructibile si vindicative. Iar imperiul se darimase prin loviturile oamenilor de la Dunare. Sfintul Isidor celebrase faptul:"Roma insasi, invingatoare a tuturor popoarelor, a trebuit sa slujeasca supusa--famula-si sa primeasca jugul triumfului getic.
Acum acei oameni se numeau goti. Utopia getica se transformase in utopie gotica. Forta miturilor e in a se ascunde si a se transfigura pentru a nu pieri, pentru a supravietui. Mitul getic a supravietuit cu numele sau nou. Pe scutul regilor catolici apar simbolurile regilor daci: JUGUL si SAGETILE; si cu ele, simbolul major, care proclama triumful mitului: Nodul Gordian retezat. Erau scoase din autori hispanici: Lucan, Orosius, Seneca, sfintul Isidor si, prin ei, de alti autori antici. Jugul:bogatia dacilor, cu multimea de vite, pe malurile Dunarii(sf. Paulin din Nola si sf. Isidor). Sagetile: sageti getice (Lucan, Ovidiu si aproape pe toti anticii). Nodul gordian: mitul lui Alexandru (imperiul) retezat de, <>(sf. Isidor). Era clar si elocvent. In stema acelor regi noi, care pregateau viitorul Spaniei, simbolul celebra nasterea lumii moderne pe ruinile celei antice. Il imaginase cel mai mare umanist spaniol: Antonio de Nebrija. Numele acestui umanist va trebui sa il scriem in Panteonul patriei noastre.