Mitul strainului reflectat in Internetul romanesc. Getii.

Mitul este o reflectare deformata a realitatilor, dar are baza in intamplari adevarate, devenite legende, greu de documentat, pentru care nu se mai pot gasi marturii credibile.
Cel mai vechi mit descoperit despre “mitul strainului”, pe internetul romanesc, este “mitul getic”, utopia getica, intamplator un mit despre stramosii nostri, vazuti de ceilalti ca fiind strainii.
Redau mai jos de pe siteul http://dacia.8m.net/Articole_diverse/ Utopia_getica/utopia_getica.html, din pacate nu am gasit referintele siteului, sursele din care se inspira.
Obsesia razboinicului get si a fluviului temut, pe care el il trecea calare pe apa inghetata, era in mintea tuturor si aparea in scrierile poetilor si in carti care vorbeau de acea lume barbara, vrajmasa romanului. Lucan, un alt hispanic vorbise si el de "barbara Cone, unde Istrul, printr-o mie de guri, isi pierde in mare, sarmaticele unde si inunda insula Peuce", despre neamurile salbatice ce populau tarmul pontic, si amintise faima arcului getic, teribilul arc getic, de toti cunoscut. Intr-un loc, in Pharsala sa, numele dacului, iberului si getului se intilnesc in acelasi vers"Hinc Dacus premet inde Getes ocurrat Hiberis". Versul acesta a fost interpretat de Isidor din Sevilia ca un vatiniciu: Spania avea sa fie invadata de geti. Vatiniciu implinit dupa cum vom vedea. N-a fost vre-o indoiala. Lumea intreaga a fost invadata de geti. Nu numai Spania. Lumea intreaga avea sa fie inca o data intemeiata de ei.
Nu s-a scris inca adevarata istorie a getilor, istoria mitului getic, mult mai mare si mai semnificativa decit cea faptelor concrete, pe care le numim istorice. Faptul concret se consuma, nu serveste decit pentru o povestire. Mitul e permanent si chiar daca i-a forme nebanuite si obisnuieste sa se ascunda adevarul e prezent si se proiecteaza asupra viitorului. Ideea getica e unul din miturile cele mai obsedante si mai puternice din imaginatia anticilor.
Pentru cuceritorii romani, getii sunt strainii, straini care din vremuri imemoriale produc teama, groaza, aduc distrugere si moarte. Dacia nu era explorata, cunoscuta, cetatile pontice ale grecilor se opresc la malul marii, sunt mai mult o cucerire a marii, decat a uscatului. Dunarea opreste avansarea din sud, in nord sunt popoarele barbare, celelalte popoare barbare, si getii sunt tot un popor barbar. Chiar daca cohortele trec Istrul, se pierd in intinsele paduri, nepatrunse de lumina, care acopera zone intinse din Dacia. Padurea nepatrunsa este sursa mitului getic, dusmanul este dupa fiecare copac, fortele intunericului ii amplifica ferocitatea. Caius Scribonius Curio se opreste in fata padurilor getice si se retrage cu legiunile sale inspaimantat de acestea, in anul 74 i.e.n.
Curio Dacia tenus venit, sed tenebras saltuum expavit-(Curio s-a intors din Dacia, inspaimintat de intunecimile [padurilor] sale)spune Florus.
Generalul Cornelius Fuscus piere impreuna cu legiunea sa in padurile getice, fara urma, fara victorie.
Balaurul cu cap de lup al daco-getilor infricoseaza, este respectat si adoptat ca insemn de razboi de unitati ale armatei romane.
Wulfila, trac din Capadocia, apostolul gotilor, primeste in Dacia unde evangheliza, numele got de lup, Wulfila.
Alt schimb cultural, zeul Zamolxes sau Zamolxis, este asimilat lui Jupiter.
Pentru straini tinutul getic este un mit, o utopie, un rezervor de eroi, pentru Homer tinutul tracilor si al amazoanelor, pentru Herodot tinutul getilor “cei mai viteji dintre traci”, rezervor de mituri: Orfeu, Dionysos, Zamolxes.
Getii erau pentru antici sursa mitului “bunului salbatic”, pentru Horatiu “Rigidi Getae”, pentru Martial “dacus puer”, pentru Herodot si Platon erau nemuritori.
Mitul strainului este descifrat si invins de romani doar atunci cand Traian duce razboaiele dacice, construieste poduri, fortificatii, drumuri si isi conduce cohortele romane spre victorie.
Cateva secole mai tarziu, strainul get cucereste imperiul, patru decenii intre 286, odata cu venirea pe tronul roman a lui Maximian Hercules imparat asociat al lui Diocletitian, continuand cu Maximian Galeriu, Maximian Daia si Liciniu, la care se adauga Maxentiu, imparat urzupator, fiu al lui Maximian Hercules si doi cezari Severus si Licinianus, toti de origine daca, prima dinastie a imperiului roman.
O evolutie ignorata de istorici, de la strainul infricosator, care trebuie cucerit, la strainul care te cucereste, care conduce Imperiul cuceritor.
O alta evolutie a ideilor plecata de la strainii geti, ideea de acceptare cu bucurie a mortii, gotii intemeiaza Spania. Gotii sunt vazuti ca urmasi ai getilor si dacilor, iar la baza doctrinei noii nobilimi spaniole sta ideea ca “getii dispretuiesc moartea, cauta cu bucurie ranile”. Doctrina ii impinge peste secole la sacrificiu, la Reconquista. Curorioasa evolutie a ideilor, dupa ce un hispanic Traian cucereste Dacia, o idee geto-daca ajuta la renasterea hispanica. Redau finalul articolului despre utopia getica, pentru a putea aprecia singuri forta mitului.
Un singur nume nu se intilneste in Cronica regelui Alfonso unde e vorba de Dacia si de istoria ei: cel al lui Traian. Decebal, da se gaseste sub cealalta denumire a lui, Diurpaneus. Se povesteste razboiul lui si despre victoriile asupra lui Domitian, si nu e uitata nici nenorocirea lui Fuscus. Traian isi are capitolul sau in istoria Romei. Iar acolo intilnim aceste putine cuvinte care par sa reflecte un text cunoscut din Dio Cassius; "pe cei din Dacia si din Scitia, i-a cucerit prin batalie si a gonit din Dacia pe regele Decibalo si a facut tara provincie a Romei". Atit. Nu mai mult. Era intiia data cind se facea o asemenea mentiune intr-o cronica spaniola, intiia data si elogiul lui Traian. Nici un cronicar anterior, de la Orosius incepind nu daduse cea mai mica informatie despre faptul ca imparatul cucerise Dacia. Neverosimila scapare din vedere, care nu e lipsa de interes, ci umbra a istoriei. Mitul il ajungea pe imparat pina in propria lui patrie. Traian era imperiul. Dusese acvilele Romei la Dunare si triumfase in acea tara. Dar miturile sint indestructibile si vindicative. Iar imperiul se darimase prin loviturile oamenilor de la Dunare. Sfintul Isidor celebrase faptul:"Roma insasi, invingatoare a tuturor popoarelor, a trebuit sa slujeasca supusa--famula-si sa primeasca jugul triumfului getic.
Acum acei oameni se numeau goti. Utopia getica se transformase in utopie gotica. Forta miturilor e in a se ascunde si a se transfigura pentru a nu pieri, pentru a supravietui. Mitul getic a supravietuit cu numele sau nou. Pe scutul regilor catolici apar simbolurile regilor daci: JUGUL si SAGETILE; si cu ele, simbolul major, care proclama triumful mitului: Nodul Gordian retezat. Erau scoase din autori hispanici: Lucan, Orosius, Seneca, sfintul Isidor si, prin ei, de alti autori antici. Jugul:bogatia dacilor, cu multimea de vite, pe malurile Dunarii(sf. Paulin din Nola si sf. Isidor). Sagetile: sageti getice (Lucan, Ovidiu si aproape pe toti anticii). Nodul gordian: mitul lui Alexandru (imperiul) retezat de, <>(sf. Isidor). Era clar si elocvent. In stema acelor regi noi, care pregateau viitorul Spaniei, simbolul celebra nasterea lumii moderne pe ruinile celei antice. Il imaginase cel mai mare umanist spaniol: Antonio de Nebrija. Numele acestui umanist va trebui sa il scriem in Panteonul patriei noastre.