Cautare Personalizata Ride4Life;

Translate

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Politicianul Tampon specie perena.

In ultimii douazeci de ani am intalnit trei specii de politicieni: politicianul lider, politicianul turma si politicianul tampon. Din prima specie fac parte politicienii confirmati de votul popular: Iliescu, Basescu, Constantinescu, Oprescu, Mazare, Ontanu si altii ca ei. Sunt putini, pentru ca iti trebuie o doza de charisma, de priza la public si de mult sange rece in bataliile electorale sau intra-partinice. Politicianul turma este compus din politicianul de fotoliu, parlamentar, consilier judetean sau orasenesc, acestia fiind crema speciei si politicianul de sedinta, de miting, de lipit afise etc. Cu alte cuvinte politicianul calfa, aspirant la fotoliul atoatevindecator.
Acesti politicieni sunt si ei vizibili, mai ales cei care sunt parlamentari, dar nu ies prea mult in fata, importanta lor este apreciata la votarea unor legi, sau amendamente cu dedicatie, in rest sunt masa de manevra.
Cel mai obscur politician este politicianul tampon, de obicei pus in functii de conducere prin regii, companii ale statului, agentii si ministere. Sarcina sa colectarea de fonduri pentru partid, prin mijloace legale, sponsorizari sau nelegale, contracte cu dedicatie, folosirea resurselor statului in bataliile electorale, etc. Este sacrificabil, daca ceva iese in presa, daca DNA-ul e pe fir, atunci politicianul tampon ia asupra sa loviturile, oprobiul sau chiar condamnarea penala. Uneori este sacrificat pentru bunul mers al partidului sau al politicianului leader care il conduce, asa cum PM Boc a sacrificat 6 ministrii la remaniere, pentru a isi salva scaunul si tot asa cum va fi sacrificat de Presedinte pentru ca acesta sa isi salveze blazonul de politician.
O varianta a politicianului tampon este politicianul trompeta, prin glasul caruia sunt atacati dusmanii sau isi spune parerea liderul. Un exemplu la zi ministra Udrea, in primul mandat al Sefului a iscat scandalul biletelul, atacand PM in functie atunci, acum in al doilea mandat a atacat PM Boc longevivul, propunand remanierea totala a guvernului. Dar nu si-a dat demisia ca sa dea exemplu, doar a rostit tirada in locul sefului.
Mai devreme sau mai tarziu va fi si dumneaei sacrificata, momentan nu si-a atins "pragul de sus".
Mai sunt sau au fost si alti politicieni tampon, unii vizibili altii invizibili, pentru marele public privitor la tv. Specia se regaseste si in alte tari, unele democratii consolidate, si este se pare perena.
Recent in presa s-a scris de trecerea in alta lume a unei politiciene de la Craiova, cercetata penal pentru ca ar fi donat mai mult decat a castigat acum cativa ani. Partidul a primit, doamna respectiva a parasit scena, alti politicieni tampon i-au luat deja locul.
Specia a existat si in comunism, foarte rar pica cate un ministru, prim-ministru sau mare director de combinat, pentru a arata poporului ca partidul nu greseste, oamenii insa da, mai gresesc, si din cauza lor nu mergea bine viata in tara, nu se dadea caldura, zahar sau altele strict necesare.
Decorul s-a schimbat politica nu, este aceiasi, dorinta de capatuiala subzista si isi face simtita prezenta din plin.

sâmbătă, 14 august 2010

Frauda Credit Europe Bank si intoxicarile BNR.

Otilia Negrila, directorul Directiei de Credite al Bancii Credit Europe Bank Brasov, acuzata ca a efectuat operatiuni in conturile unor clienti, fara stiinta acestora, pentru a-si insusi banii din conturi si a emis in fals ordine de plata pentru a justifica lipsa sumelor a fost arestata preventiv, vineri, pentru 29 de zile, informeaza Mediafax. Negrila a facut recurs la decizia magistratilor.

Otilia Argentina Negrila fusese retinuta pentru 24 de ore, fiind acuzata de acces neautorizat intr-un sistem informatic, frauda informatica, fals in inscrisuri sub semnatura privata, inselaciune si delapidare, conform unui comunicat al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.

Procurorii au stabilit ca Negrila, in calitate de director operatiuni in cadrul Credit Europe Bank - Sucursala Brasov, "a efectuat cu intentie in sistemul informatic al bancii operatiuni pe conturile unor clienti (transferuri, schimburi valutare, ridicari de numerar), fara stiinta acestora, in scopul insusirii sumelor de bani din aceste conturi, a emis in fals ordine de plata si extrase de cont pentru a justifica tranzactiile si sumele lipsa si a indus in eroare si pagubit clientii bancii in privinta conventiilor de depozit incheiate".

Anchetatorii au mai constatat ca o parte din clientii bancii au fost indusi in eroare de catre Otilia Negrila cu privire la situatia conturilor, prin eliberarea de extrase de cont false sau cu privire la conventiile de depozit incheiate, care nu au fost depuse la banca de catre invinuita, desi aceasta a incasat personal sumele de bani depuse.

Toate cele de mai sus sunt aparute pe Hotnews si la prima vedere sunt o relatare obiectiva a situatueu de la banca respectiva.

Dar vine dl. Cinteza de la Directia Supraveghere din cadrul bancii nationale care arunca baloane de sapun, intoxicari verbale incercand sa diminueze nocivitatea faptei si sa implice faptul ca directia dumnealui nu avea cum sa descopere aceasta frauda.

Mai jos reproduc inceputul dicutiei dintre reporter si director, aparuta tot pe Hotnews.
Rep: Surprins?
Nicolae Cinteza: Oarecum. Nu de prostia in sine, cat de persoana care a facut-o.
Rep: Adica?
N.C: Pai e o persoana veche in sistemul bancar. Din cate stiu a lucrat si in BNR inainte de 1989 si era cunoscuta ca un bancher serios. La fel de bine am fost surprins de credulitatea celor care au lasat banii. Sa lasi zeci de mii de euro....
Rep: Lacomie sau ce-a fost la mijloc?
N.C: La ea ?
Rep: Da
N.C: Cred ca vazandu-se cu atatia bani in mana pe care i-au lasat oamenii...o fi crezut ca poti pacali sistemul. Ori, sistemul nu poate fi pacalit. Ce logica are un gest din asta? Probabil ca speri ca nu vei fi prins. OK, poate nu esti prins azi, dar la un moment dat tot cazi. Nu ai cum altfel... La rusinea ei, a nemurilor, copiilor, la modul in care o vor privi prietenii, nu s-a gandit...? Toti o sa se fereasca, o sa stea la distanta de tine. Sa stiti, e cea mai mare idiotenie ceea ce a facut. Si asta nu numai in banking. E drept, atunci cand se petrec la noi, lucrurile parca sunt mai zgomotoase.

Cazul a inceput din credulitatea oamenilor. Oamenii dadeau banii, primeau o conventie de cont cu care trebuia sa se duca la casierie sa depuna suma. Numai ca oamenii aceia aveau incredere in directoarea pe care dealtfel o cunosteau..
Rep: Pai nu despre incredere e vorba in sistemul bancar? Cum sa nu ai incredere in directorul bancii?
N.C: Pai in banking, increderea inseamna documente, domnule Popa. Ca ai incredere intr-un om e una. Dar cand vorbim de o banca, increderea inseamna documente.

Partea de frauda facuta astfel este numai o parte a problemei, din prima relatare rezulta ca majoritatea fraudei a fost facuta clasic prin operatiuni in fals. Dar dl Cinteza vrea sa acrediteze altceva, ca deh interesul dumnealui nu este interesul clientului ci al bancii, sa arate ca banca e sigura si de vina sunt deponentii creduli si naivi.

Mai bine s-ar lua masuri impotriva bancii si ar fi intensificate controalele in sistem, nu cumva sa avem surprize si la alte banci.

Amploarea fraudei inca nu este clara unele surse vorbesc de 1,5 milioane lei , altele de 1,5 milioane euro, diferenta este semnificativa.

Cu cat mai repede este clarificata aceasta suveica model "BRD Sinaia" cu atat mai bine. Sper sa vedem si masuri de control si supraveghere pentru a se diminua amploarea fenomenului de furt din bancile romanesti.

vineri, 13 august 2010

Traian Basescu - iesirea din politica.

Dupa doua mandate in functia de presedinte ma asteptam ca T.B. sa revina in fruntea partidului pe care la condus, insa dupa deciziile politice catastrofale luate in ultimii ani, acest partid este pe drumul desfiintarii.
Chiar si asa omul politic T.B. isi putea continuua o cariera in politica infiintand un alt partid sau miscare politica.
Asta pana saptamana trecuta cand a facut o declaratie stupefianta:"Profesorul care lucreaza 16 ore pe saptamana s-ar putea sa fie platit mai bine decat mine, care lucrez 16 ore pe zi. Sa-si caute eventual un al doilea job. Asa-i in capitalism". Declaratie care denota o rupere de realitate a sefului statului, dispret fata de munca altora si un egocentrism feroce.
Daca continuam logica prezidentiala nimeni in tara nu munceste mai mult decat domnia sa. Deasemenea declaratia implica un indemn gen "ciocu mic" la adresa tuturor acelora platiti de la buget. Asta in conditiile in care si presedintele este platit tot de la buget.
Deja dupa bataia de joc a reducerilor de salarii acum urmeaza jignirea celor afectati, este un semnal pentru discipolul credincios Boc sa faca in continuare ceea ce a inceput, sa distruga clasa de mijloc a tarii, prin reduceri aberante de salarii si prin impozite nesimtite pentru ceilalti.
Oare europarlamentarii sunt afectati de reducerea salariilor, sau au donat 25% din venituri pentru depasirea crizei. Nu cred.
Domnul Basescu si-a incheiat cu aceasta declaratie mandatul de presedinte, mai este locatar al palatului, dar anii care il despart de terminarea mandatului sunt lipsiti de substanta. Nimeni nu il mai ai in serios, exceptand discipolul.
Pensionare "placuta" domnule Presedinte.

vineri, 23 iulie 2010

Ecologizarea petelor petroliere cu mainile goale, lectia chineza.

"http://www.telegraph.co.uk/news/picturegalleries/worldnews/7904426/Workers-use-bare-hands-to-clean-up-oil-spill-in-Dalian-China.html"

In ultima suta de zile doua incidente petroliere au marcat fata pamantului. Unul in Golful Mexic, marca BP si celalalt in Dalian China.
Intrun fel ambele demonstreaza ca petrol inca exista din plin, dar si ca impactul ecologic al exploatarii este un pret mare de platit.
Daca B.P. solutioneaza criza din Golf prin monitorizarea online a scurgerii si prin aplicarea unui capac de beton de dimensiuni considerabile, in a doilea caz curatarea petei de petrol se face cu mainile goale.
In link exista o galerie foto sugestiva, iar zilele trecute am vazut parca pe CNN un soldat chinez care inota efectiv in apa petroliera pentru a incerca sa inchida o vana cu mainile goale.
Doua moduri complet diferite de abordare a unei probleme, doua moduri complet diferite de pretuire a valorii unei vieti.
Chiar daca ne apropiem de 7 miliarde solutia chineza este cel putin imorala, seamana cu decizia de la Cernobal de a pune soldatii sa arunce cu lopata materialele izolatoare peste focarul iradiant. Doua tipuri de regim politic, doua moduri total opuse de abordare a problemelor.

joi, 22 iulie 2010

Noutati TVA de la 1 iulie 2010.

Activam intrun mediu economic unde totul se schimba. Instabilitatea legislative este maxima, afectand negativ actorii din piata: firmele.

Ultimele noutati in materie de TVA sunt cuprinse in actele legislative de mai jos:
- OUG nr. 54/2010 din 23 iunie 2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale (publicat in MOF nr. 421 din 23 iunie 2010)
- Ordinul nr. 2101/2010 al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala
- OUG nr. 58/2010 (publicata in MOF nr. 431 din 28 iunie 2010)

Scopul OUG 54/2010 este citez din preambulul actului “necesitatea combaterii in regim de maxima urgenta a fraudei fiscale in domeniul TVA pentru livrarile de: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahar, faina, paine si produse de panificatie,
avand in vedere necesitatea stabilirii unor standarde minime comune pentru inregistrarea si scoaterea din evidenta a persoanelor impozabile care efectueaza operatiuni de comert intracomunitar, in special Achizitii intracomunitare de bunuri, in vederea diminuarii evaziunii fiscale in domeniul TVA,
pentru asigurarea unei mai bune monitorizari a operatoriLor economici care desfasoara operatiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool si bauturi alcoolice si tutun prelucrat, in vederea accelerarii incasarii accizelor la bugetul de stat si a diminuarii evaziunii fiscale in domeniu,
In scopul intaririi supravegherii si controlului vamal al activitatii de introducere si comercializare a marfurilor in regim duty-free,
pentru instituirea unor parghii care sa conduca la cresterea gradului de colectare a veniturilor bugetare,
in considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanita”

Avand in vedere toate cele de mai sus se modifica fara preavizul de 6 luni Codul Fiscal. Conform ordonantei se introduce de la 01 august 2010 Registrul operatorilor intracomunitari care va fi administrat de ANAF si va cuprinde toate persoanele impozabile si persoanele juridice neimpozabile care vor sa efectueze operatiuni intracomunitare. Pentru pesoanele nou infiintate nu este o mare problema, dar pentru persoanele care deja sunt in activitate, termenul este scurt, mai ales ca impreuna cu cererea de inregistrare in registru se solicita prezentarea si a cazierului judiciar al asociatilor si al administratorilor.
Prin acest Registru se mai adauga o pidica birocratica liberei circulatii a marfurilor, degeaba esti detonator de cod fiscal sau CUI si esti platitor de TVA, pentru operatiuni intracomunitare iti mai trebuie o hartie de la statul roman.
Urmeaza largirea ariei de aplicare a taxarii inverse si pentru livrarile in tara de: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahar, faina, paine si produse de panificatie.

Dar atentie: Conform art. II. alin. (1) din OUG 54/2010, prevederile pct. c) se aplică începând cu a 10-a zi următoare comunicării de către Consiliul Uniunii Europene a aprobării derogării pentru aplicarea acestor prevederi, până la data de 31 decembrie 2011. Ministerul Finanţelor Publice va publica pe site-ul său data comunicării de către Consiliul Uniunii Europene a aprobării derogării.

Deci aceasta prevedere urmeaza a afla candva daca si de cand se va aplica.

Urmeaza o modificare tehnica a modului de calcul al accizelor la tigari:” Pentru tigarete, acciza datorata este egala cu suma dintre acciza specifica si acciza ad valorem, dar nu mai putin de 96% din acciza totala pentru tigarete, care reprezinta acciza minima. Cand suma dintre acciza specifica si acciza ad valorem este mai mica decat acciza minima, se plateste acciza minima."

Se mai modifica si regimul de antrepozitare pe ici pe colo, destul de multe modificari.

Pentru contrabanda se introduce pedeapsa cu inchisoarea, de la 1 la 4 ani, si se stabilesc si limitele de la care contrabanda devine penala: "l) detinerea de catre orice persoana in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii, potrivit titlului VII, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false peste limita a 10.000 tigarete, 400 tigari de foi de 3 grame, 200 tigari de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, bauturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri;
m) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum si amplasarea inaintea contoarelor a unor canele sau robinete prin care se pot extrage cantitati de alcool sau distilate necontorizate."
Bineinteles mai exista si alte incalcari ale Codului pentru care rasplata se cuantifica in ani, vedeti art 296.

Modificarile activitatii de duty-free sunt dure, taxa anuala 100.000 de euro per magazin. Taxa se cuvine platita si de magazinele de la bordul aeronavelor. Cool, zbori si platesti taxe statului roman. Ba chiar aceeiasi taxa se datoreaza daca este magazine duty-free diplomatic. Deja incepe sa semene a science fiction sin u prea vad de c ear mai infiinta cineva magazine duty-free in Romania.

Tot prin ordonanta se extinde categoria persoanelor care pot fi trase la raspundere d.p.v. fiscal solidar cu debitorul insolvabil. Pentru cei interesati e de aprofundat, mai ales daca intentionati sa ve vindeti afacerea catre alti idealisti.
Mai sunt si alte modificari la Legea societatilor comerciale, cel putin interesante, la Legea evaziunii fiscale, etc. Legislatia devine din ce in ce mai stufoasa si mai greu de respectat.

Voi reveni.